Lasă hipsterelile de-o parte și hai la vot! C-o să iasă Dăncilă, dacă nu

          Cum altfel mi-aș fi putut reîncepe postările pe blog (yey!), dacă nu cu un îndemn? Mergeți, fraților, la vot! Aș putea, desigur, să mă opresc aici cu polologhia pentru că ar trebui să fie suficient, însă, spre marea mea uimire, se pare că un simplu îndemn de a merge la vot nu este, câtuși de puțin, suficient. Așa că voi continua prin a expune motivele pentru care e NECESAR ca duminica asta să mergi și să pui ștampila pe buletinul ăla nenorocit. Votează acum, ca să nu plângi ca-n 2016.

Ai votat cu Dan Barna în turul unu și ți-ai fi dorit ca el să facă level-up

Însă uite că Dan Barna n-a făcut level-up, iar acum tu te afli în postura de a alege între Iohannis și... Dăncilă. Repet, între Iohannis și DĂNCILĂ, Viorica Vasilica Dăncilă. De ce a ajuns Dăncilă în turul doi? Pentru că votanții ei sunt mici, dar mulți și nu mulți, dar deștepți, cum se adverta domnul Coaliția pentru Familie, Paleologul, în primul tur. Pentru că indiferent ce meduză păroasă va fi pusă să candideze din partea PSD, asistații social, plimbătorii de hârtii de prin primării și alte instituții bugetare și oamenii neinformați și bătuți de soartă, vor ieși obligat-forțat la vot și da, vor pune ștampila pe freza doamnei.

     Dar uite că asta nu s-a întâmplat, așa că tu, votantul USR+, ai acum două opțiuni mari si late. Ori te duci naibii și votezi cu Iohannis, chiar dacă el n-a fost prima ta alegere, ori stai acasă și lași puterea votantului PSD să crească. Pentru că da, caz în care nu știai, asta se întâmplă dacă tu stai acasă, va veni asistatul social, va veni plimbătorul de hârtii de prin instituțiile de stat pesedizate, va veni și omul de rând care nu are o părere, însă o împrumută pe cea a lui nea parintele, ori pe cea a lui bossulică-primarul ȘI VA VOTA! Și crede-mă pe cuvânt că oamenii ăștia nu-s puțini! Sunt chiar cei care au aruncat-o pe Dăncilă în turul doi, cu toate că tu ieșeai la vot și-l votai pe Barna. Acum nu mai ai chef, ești dezamăgit, bla bla bla bla hipster much, stai acasă bosumflat. 

    Pentru ca mai apoi, tot tu, votantul Dan Barna, să te trezești că, prin nepăsarea și încăpățânarea ta, ai mutat-o la Cotroceni pe Viorica Vasilica Dăncilă, iar în biroul oval românesc se află statuete cu văcuțe, mileuri pe televizor și-ntr-un colț, un pește de sticlă. Și-apoi, toți acești ani de ieșit în stradă, de stat în frig, de primit lacrimogene în ochi, de scandat și de turbat, vor fi fost degeaba. Vei rămâne fix cu statusurile tale de pe Facebook, potrivit cărora tu nu ai ce să alegi, că alegi dintre două rele, domnule! Că ai mai avut tu de ales între Iliescu și Vadim, și uite ce-a ieșit! Ei, hai să nu comparăm personajele, totuși. Măcar pe vremea celor doi menționați mai devreme, niciunul dintre ei nu era atât de încuiat la meduză ca madama în cauză. Să te văd pe tine mai apoi cât de bine te vei simți reprezentat în afară de doamna pe care cei mici și mulți (nu mulți dar deștepți, așa cum se lăuda paleologul înainte să și-o ia și el peste bot) oricum o votează, pentru c-ar vota și c-o muscă bețivă, dacă aceasta ar purta broșă de tinichea în formă de inimă pe sacouașul ei de muscă.

     Să te văd cum le explici tu copiilor tăi că nu ai vrut ca să îl votezi pe mutălăul de Iohannis și cum te-ai hipsterit stând acasă, în loc să te duci la vot, ca un om responsabil și trecut prin multe cum ar trebui să fii, și să pricepi că votul tău contează, iar lipsa lui ne poate retrimite în 2016, direct pe stradă. Sau cum ai ajutat la reînvierea boost-ului de imagine al PSD-ului, pentru ca mai apoi, la alegerile care într-adevăr contează, cele locale și cele parlamentare, ei să vină c-un suflu nou și să ne șutească iar țara de sub picioare, propulsându-ne pe noi fix în ms-dosuri. 

      Te invit acum să te uiți la câteva fotografii realizate de mine în cadrul miting-ului PSD din mai, când băieții și-au tras țarc în mijlocul Galațiului, unde au adus mai pe vrute, mai pe nevrute, oameni din toate comunele gălățene. Îi vezi cât sunt de mulți și de pierduți în spațiu? Ei votează! Și ok, e dreptul lor să o facă, însă e și dreptul tău, așa că nu te micționa pe el de vot!

 

Oameni veniți la miting PSD
Miting PSD cu pancarte anti PNL
Scenă de la miting-ul PSD din mai

Așa că lasă hipsterelile de-o parte și hai la vot!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *