Cum îți vinzi produsele pe Amazon dacă ești graphic designer?

Cum îți vinzi produsele pe Amazon dacă ești graphic designer?

La bază-s fotograf, iar în cartea de muncă-mi zice „fotoreporter”, așadar, în afara botezurilor, nunților (în perimetrul județului Galați, sporadic și prin alte părți) și a salariului de la redacție, nu prea am cum să-mi valorific munca prin alte părți. Ei, uite de-aia-i bine să te pricepi la mai mult de un lucru, în viață. Drept pentru care, pentru sporirea veniturilor, ocazional mă joc cu grafici, vectori și-ale chestiuni publicitare personalizabile.

Întrebarea e, cum faci să vinzi grafica, dacă tot o faci? Păi, una dintre soluțiile viabile e Amazon-ul. Am zis viabile, însă nu musai ușor de realizat, pentru că de la Ana la Caiafa e cale lungă și noduroasă, așadar, pentru a face treaba asta să funcționeze cumsecuvine, trebuie să ai un soi de calități pe care unii le-ar putea considera supraomenești (și nu-s, chiar dacă par).

Ce-i recomandat să vinzi pe Amazon, caz în care ești graphic designer?

Spre exemplu, căni personalizate, tricouri personalizate, bannere la comandă, brelocuri, șepci, wristband-uri și, în general, cam orice merge personalizat. Firește, pentru ca să poți face asta, în primul rând trebuie să desenezi grafica (ori de capul tău, ori la comandă) și să-ți achiziționezi mai apoi niște utilaje de DTP și alte transferuri, ori dacă nu le ai, să-ți găsești un partener de afaceri care le are. Poți colabora și cu o firmă de publicitate, nu te împiedică nimeni, desigur, în cazul în care owner-ul îți e prieten de pahar și-ți poate da un preț bun per print.

Ah, să nu uit! Ca să nu irosești banii pe personalizarea unor produse care ori se vând, ori nu se vând, e musai să-ți faci niște mock-up-uri în prealabil, ca să vadă și clientul cam cum ar arăta desenul tău pe viitorul lui tricou, spre exemplu.

graphic design Iulia Kelt
graphic design Iulia Kelt
graphic design Iulia Kelt
graphic design Iulia Kelt
graphic design Iulia Kelt

Ce trebuie să ai dacă vrei să vinzi grafică pe Amazon?

Păi, în primul rând, o răbdare de fier, însă fiind graphic designer și lucrând în detaliu, mă gândesc că oricum o ai trecută la „defecte profesionale”. Trebuie să fii conștient de faptul că banii nu vin imediat, deci, dacă nu te îmbogățești din prima lună, nu dispera și nu renunța, pentru că niciun bogătaș intergalactic nu și-a luat bemveu din prima săptămână. Ok, nu mă refer la Trump, care-a avut ajutor de la tac-su, ci la oamenii ăia care-ar fi buni de speakeri pe la TedEX, pentru că au ce povesti.

Dar când ajung să câștig, domnule?

Mhm, păi, după ce înțelegi principiile Amazon-ului și faci alegerea potrivită. Da, ca peste tot în viață, există alei directe către succes și căi lungi, unde nu plătești taxă de pod dar mergi de-ți intră picioarele în ms-dos. Transpus în limbajul Amazonian, treaba asta s-ar traduce în felul următor: ori îți iei cont individual, unde nu plătești mare chestie, însă ai ceva restricții, spre exemplu numărul de produse permise (plus alte câteva), ori îți iei un cont plătit professional, unde ai Amazon Prime, cu posibilitatea de a-ți face marketing produselor, în plus, ei ocupându-se de toate problemele tale omenești legate de comandă (ex. transport, serviciu clienți). Ce-i drept, plătești oleacă în cazul celui din coadă, dar ai avantajul că stai liniștit și nu te mai agiți. Iar dacă vrei să stai liniștit-liniștit, poți să mai bagi niște bani în desaga Amazon și să-i lași pe ei să se ocupe de PPC și SEO, dacă tu nu te pricepi, ori te ține-o scamă. Despre PPC și SEO vă povestesc eu altă dată, însă, pentru că tot mă mănâncă tastele, am să zic doar atât, și-anume că-s două științe care au treabă cu marketing-ul online și cu poziția ta în motoarele de căutare. Adicătelea, dacă n-aș avea atâta lene, cam cât de sus mi-aș dori eu articolul ăsta în Google, pe titlul dat/căutare.

Din nou, să nu uit! Amazon nu face chestia asta gratis, el trăgând comision din vânzarea ta, trimițându-ți ulterior restul ție, pe care ai face bine să-i reinvestești, nu să-i dai pe eugenii.

Nu face ce face popa!

Bineînțeles că eu n-am pus toate treburile astea în aplicare până acum, însă mi-a plăcut să mă interesez, în cazul în care-mi vine spiritul antreprenorial acasă. Probabil că rău fac, ah, stai, știu sigur că fac rău! Un pic de seo știu, un pic de ppc știu, grafică știu și nu un pic, am și prieteni care-ar putea să mă ajute cu printurile, carevasăzică, oare ce mai aștept?

Astfel că, nu face ce face popa! Dacă te pricepi la ceva și vrei să faci bani de pe urma talentului tău, nu aștepta să-ți construiască ăștia o statuie în centru și să te celebreze la dublul centenar al României, în timp ce cât trăiești mănânci pâine cu unt și gem (dacă e gem, că dacă nu e, aia e!).

N-ai înțeles mai nimic din ce ți-am explicat eu?

Nu-i nimic! Poți merge la un Curs Amazon cu durată de 4 luni, despre cum să faci biștari pe platforma care e. Bun, deci, ne-am înțeles. Ai talent, faci bine și nu-l irosești. Un prim pas, te duci la webinar gratuit, organizat de AMZ Academy.

Până la urmă, ce mama mă-sii altceva să faci în țara lui Dragnea, dacă nu să încerci să-ți scoți produsul afară din țară, pe calea online-ului?

Over and out!

Comentează cu Facebook-ul tău:

One Reply to “Cum îți vinzi produsele pe Amazon dacă ești graphic designer?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *