Cine i-a salvat viața lui Isaak Hess?

Cine i-a salvat viața lui Isaak Hess?

Berlin, 1945, primăvara, ziua nu o mai știu pentru că în ultimii ani, ziua nu mai e zi, noaptea nu mai e noapte, totul fiind întunecat și plin de ruină, tristețe și durere. Mă aflu într-un spital civil de la marginea orașului, unul dintre puținele ce nu au fost afectate chiar atât de rău de bombardamentele Armatei Roșii din ultima perioadă. În momentul acesta mă aflu într-una din băile spitalului. Din oglinda crăpată și pătată mă privește un bărbat blond cu ochii albaștri, destul de înalt, însă uscățiv, cu cearcăne adânci de nopți nedormite. Lumina lumânării pâlpâie din cauza așchiei de vânt ce intră prin crăpătura ferestrei și se stinge.

-Heinrich! Schnell! Bitte! Au adus un copil în stare gravă! (Repede! Vă rog!)

Alerg către sala de operații, copilul, ce părea a avea vreo 9-10 ani, ce tocmai fusese găsit sub ruinele unei clădiri bomdardate de curând, zăcea inconștient pe targă.

-O să trăiască? o întreb pe una dintre cele cinci asistente rămase încă în spitalul nostru.

-Nu știm, haide să ne ajuți să-l transportăm pe pat. Oricât am încerca noi să nu-l zdruncimăm, mi-e că n-o să reușim, iar cel mai porbabil are leziuni interne, la cum arată. Haide să-l așezăm pe-un pat și să-l pregătim de îngijiri.

Nici n-apucarăm noi să terminăm de făcut instructajul cu cine l-apucă de picioare și cine de umeri, că băiatul se trezi din inconștiență și începu să țipe ca din gură de șarpe atunci când văzu asistentele îmbrăcate în halate medicale.

– Nu asistente! Nu doctori! Nu mai vreau! Vă rog!

-Plecați din cameră, vă rog, vreau să vorbesc cu el!

Fiind singurul îmbrăcat în civil, iar el având în mod cert o traumă cu oamenii îmbrăcați în cadre medicale, mi-am permis, deși cu risc, să vreau să aflu întâi despre ce e vorba, ca abia apoi să încercăm să ne îngrijim de viața lui, întrucât având în vedere că nu mai aveam de luni bune anestezic, iar agitația și groaza lui n-aveau cum să ne permită să-l operăm, asta reprezenta singura cale.

-Wo ist Herr Mengele? Cum am ajuns înapoi aici? (Unde este domnul Mengele?)

N-apuc să-i răspund că-i și observ bluza cu tot cu locul îngălbenit acolo unde, cel mai probabil că avusese cusută multă vreme steaua lui David.

-Nu știu cine e Herr Mengele, dar am auzit de lagărele alea de concentrare și te asigur că acum nu ești într-unul. Te-a găsit un om cu inimă bună sub dărâmături, unde probabil că te ascundeai înainte de bombardamentul de noaptea trecută și te-a adus la noi. Iar noi încercăm să te salvăm, așa că te rog, lasă-ne să te salvăm! Eu sunt Heinrich. Pe timpuri, înainte de război, eram doctor de suflete, acum ajut cum pot aici, la spital. Nu am să-ți fac niciun rău, îți promit. Pe tine cum te cheamă?

-Isaak. Isaak Hess.

Deși păruse că se calmase după ce îi explicasem toate acestea, imediat ce le văzu din nou pe asistente intrând, începu din nou să țipe la fel de tare. Trauma acestui băiat era atât de mare întrucât indiferent cât i-aș fi explicat eu că aici nu se afla în pericol, simpla imagine a halatelor albe avea să-i declanșeze criza. Așa că îmi mai veni o idee! Să fac din halate medicale niște haine prietenoase. Avea să fie singura noastră șansă de a-l face pe Isaak să nu se mai agite de fiecare dată când apar asistentele.

-Aduceți-mi orice poate să deseneze pe pânza asta și vă rog, dezbrăcați-vă de bluze, dați-vă și bonetele jos, am să vă dau bluzele imediat înapoi. Schnell! Știu ce fac, credeți-mă!

Așa că fac rosc de o pensulă și de niște vopsea roșie și albastră și încep să desenez bluze medicale cu imprimeuri. Gărgărițe, pisici, cățeluși, flori, orice îmi trecea prin minte. După ce am terminat de desenat pe bluzele albe toate cele menționate, le-am dat asistentelor să se îmbrace la loc cu ele. Lesne de înțeles că Isaak nu a mai țipat, ba chiar s-a lăsat îngrijit de către asistente.

***

M-am trezit cu fruntea asudată, totul în jurul meu arătând ca după război, așternuturi mototolite, perne pe jos. Mă ridic din pat, pipăi după telefon, 2:59. Luminându-mi calea până la ușa băii tot cu telefonul, aprind lumina de la baie și mă uit în oglindă. Femeie, ochi verzi, păr negru cu undercut. Mă pipăi, par eu. Mă uit un pic mai intens pentru a fi sigură că totuși sunt eu, Iulia, și nu Heinrich, bărbatul din visul meu. Mă întorc în cameră, deschid computerul, apoi Chrome, pe acesta din urmă apărând mesajul „Do You Want to Restore Previous Pages?”. Apăs pe ok și-mi apare în fața ochilor site-ul celor de la eHalate.ro, magazin online de costume medicale si echipamente de lucruCând intrasem eu pe site-ul ăsta, oare, că nu-mi aminteam de fel? Se pare că oamenii ăștia vindeau bluze medicale cu imprimeuri vesele, exact ca cele din visul meu, însă, de data asta asta realizate de către mașinării, nu de mâna unui psiholog pe nume Heinrich.

Ideea a venit văzând ținutele cadrelor medicale din USA, Germania, Franta, Italia sau alte țări. Albul nu mai era la modă!  Și nici culorile clasice, uni. Medici, asistente – cu toții erau mai veseli, mai colorați și bine-dispuși. Toată lumea parcă împărțea zâmbete pacienților. 
De ce să nu avem aceeași atmosferă prietenoasă și în spitalele noastre?
halate vesele cu imprimeuri
ehalate.ro

Citind acestea, povestea asta devenea din ce în ce mai bizară. Așadar, pentru că numele de Isaak Hess era singurul nume complet pe care îl știam din vis, decid să dau un search și pe numele lui. Existase, fusese victimă a Holocaustului. Nimic despre niciun Heinrich, însă. Cu toate că Isaak Hess devenise psiholog specializat în post traumatic stress! Acum pensionat, în vârstă de 83 ani.

Menționez că articolul este… semi ficțiune și concurează în proba celor de la eHalate, în cadrul competiției Superblog 2018.

Surse foto: ehalate.ro și Scrubs Magazine

 

Comentează cu Facebook-ul tău:

One Reply to “Cine i-a salvat viața lui Isaak Hess?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *