Ce faci atunci când mai ai o grămadă de lună la sfârșitul salariului?

Ce faci atunci când mai ai o grămadă de lună la sfârșitul salariului?

Iulia cea de dinainte

Revoluția de Acadea

Pe vemea când nu măsuram mai mult de un metru și douăzeci, mama obișnuia să mă trimită să culeg mușețel pe câmpul din fața blocului. Asta până-ntr-o zi, când m-am prins eu că ceva e putred în Călărași, și-am început să fac nazuri, cum că eu nu mai vreau și pace să stau în soare și să culeg mușețel dacă nu mă și plătește pentru asta. Așa că mama a început să investească bani în fericirea mea și să cotizeze cu câte 50 bani (vechi, nouăzeciști) per pungă de mușețel, astfel că afacerea a început să mi se pară brusc profitabilă. După vreo câteva zile, toți copiii din bloc adoptaseră metoda, protestând asiduu, că de ce, domnule, Iulia primește bani și ei sclavagesc pe câmpurile de mușețel? Și uite-așa s-a trezit mama cu alte mame la ușă pe motiv că Che de Călărași le îndemna copiii la revoluții, predându-le o lecție valoroasă din Școala de Bani a vieții, și-anume, cum sa faci bani. După mai bine de 25 ani, denumesc această revoluție, „Revoluția de Acadea”, întrucât pe viciul ăsta s-au dus toți banii mei din mușețelit.

Peste vreo doi-trei ani, câștigam prima mea soldă de mic ziarist, publicând un articolaș dedicat Crăciunului în ziarul local, Pământul, bani cu care mi-am cumpărat un frumos stilou, demn de meseria de peste ani.

fotografie Iulia Kelt
Iulia și mama

Iulia cea de-acum

Varză, cartofi, mușelel și alți demoni

lista de cumparaturi scrisa cu pixurl
Listă de cumpărături

…a ajuns, într-adevăr, să lucreze la un ziar, și-anume ziarul Viața Liberă, de data asta din Galați. Nu mai am pixul ăla și nici mușețel nu mai vreau să culeg, motiv pentru care nici nu-mi mai ajung banii așa cum mi-aș închipui eu că ar trebui, nereușind să-mi câștig independență financiară despre care vorbește toată lumea că ar trebui să o ai la treizeci și ceva de ani, probabil pentru că, între timp, mi-a dispărut spiritul de întreprinzător, nedezvoltând o educație financiară.

Iulia Kelt fotograf Galați
Iulia Kelt în prezent

Iulia cea care va fi

Buget personal calculat mai cu spor la Școala de Bani

Mi-a șoptit de curând o păsărică cum că cei de la BCR ar avea un program de marketing și PR (pentru că eu așa-l văd) foarte mișto, pe numele lui Școala de Bani. Și-acolo, oameni dedicați muncii lor, își rup din timpul lor pentru a te învăța pe tine cum să-ți ajungă salariul până luna viitoare și să-ți mai pui și de-o parte niște biștari, ca să mai ieși și tu din biroul tău, aflat în orașul tău. Cu alte cuvinte, afli cu această ocazie cam ce fel de comportament financiar ai, unde ți-s problemele și care-ți sunt viciile mâncătoare de bani.

Școala de bani de la bcr
Școala de bani

Spune nu acadelelor!

Firește, obiceiurile din fragedă pruncie nu se uită chiar atât de ușor, astfel încât, deși nu mai culeg mușețel, încă-mi plac acadelele, așadar cheltuiesc o grămadă de bani lunar pe ele, constatând asta dintr-un calcul simplu cam câte acadele mânânc pe zi, înmulțit cu cât costă pachetul de acadele, înmulțit cu câte zile are luna. Sperietura a fost groaznică! În jur de un sfert din salariul lunar cheltuit pe un viciu nesănătos, aducător doar de pagubă-n buzunar și-n sănătate. De luni mă las!

bani aruncați la coș
Bani aruncați la coș

De asemenea, în marele meu plan de-a mai rămâne cu bani la sfârșit de lună și nu de a mai rămâne cu multă lună la sfârșit de salariu, am început să strâng bani mărunți în borcan pentru tonomatul de cafea de la redacție, în loc să-i rătăcesc prin toate buzunarele, ca mai apoi să-i pierd. Artiștii, domnule!

pusculita
Banii de cafea

Probabil că după ce am să mă duc la Școala de Bani a celor de la BCR, îmi vor mai veni și alte idei pentru economii. Nu de alta, dar constat că nu există absolut nicio diferență între Iulia de dinainte și Iulia cea de acum. Iulia cea de dinainte culegea mușețel pentru ca mai apoi să dea banii pe acadele, Iulia cea de acum fiind fotoreporter în redacția unui ziar, fiind fotograf într-un pub, mergând pe la evenimente, colaborând în diferite proiecte de grafică, și dând banii tot pe acadele.

Acest articol a fost scris cu drag și spor pentru Superblog2018.

Comentează cu Facebook-ul tău:

3 Replies to “Ce faci atunci când mai ai o grămadă de lună la sfârșitul salariului?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *